Mormântul Fecioarei Maria la Efes?


Pe timpul ei, Efesul (Selciuk, în Turcia de azi) era unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Antichităţii. Comerţul şi artele făceau viaţa plăcută şi uşoară, chiar dacă apele Mării Egee urcau, uneori, până la magaziile de stofe şi la biblioteca de papirusuri a lui Celsius, neliniştind chiar şi statuile zeilor păgâni.

La Efes a poposit, în anul 37, evanghelistul Ioan, numit mai târziu, “apostolul Asiei”; nu venea singur, ci însoţit de Maica Domnului, încredinţată lui de Isus pe când era crucificat (“Iată, mama ta!..”, i-a spus, continuând: “Femeie, iată fiul tău!”, cum scrie şi în Evanghelia redactată de Ioan chiar între zidurile Efesului).

Apostolul va rămâne la Efes tot restul vieţii, fiind înmormântat în basilica din apropiere – unul dintre primele sanctuare ale creştinătăţii.

Ce s-a întâmplat, mai departe, cu Fecioara Maria? Unele surse spun că s-ar fi întors la Ierusalim, unde a murit, într-un loc din Grădina Ghetsimani. Alţii consideră că Sfânta Maria ar fi rămas la Efes până la moarte, trăindu-şi anii într-o căsuţă simplă de pe Muntele Privighetorii, numită de turci Mereymana.

Casa a fost descoperită relativ recent, în urma unei viziuni avute de călugăriţa catolică germană Anna Katherina Emmerich, sanctificată de Papa Ioan Paul al II-lea, în 2004. Arheologii care au studiat clădirea au constatat că fundaţia e din secolul I, perioadă care coincide cu cea în care a trăit   Maria, mama Domnului Isus

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s