Întotdeauna am fost convins că nimeni n-ar trebui să-i dea altuia sfaturi despre cum să-şi crească copiii până când acea persoană nu se va căsători, nu va avea copii şi nu va încerca să şi-i crească. O concluzie ce se poate trage din această convingere este că nici un om înţelept nu va încerca să-i dea altuia asemenea sfaturi până când copiii lui nu vor creşte, dovedind o bună creştere. Pentru un predicator este imposibil să evite subiectul, cel puţin într-un studiu al Epistolei către Efeseni. Şi aceasta deoarece în ultimul capitol al cărţii, în contextul discuţiei despre relaţiile dintre creştini, apostolul Pavel ajunge să discute despre relaţia dintre copii şi părinţi şi dintre părinţi şi copii. Nu poţi să studiezi capitolul fără să te ocupi de acest subiect. De altfel, orice pastor care este preocupat de familiile din biserica pe care o conduce va dori să se ocupe de acest subiect. Şi aceasta pentru că trăim o perioadă în care familia se află sub asediu, o perioadă în care problemele cărora trebuie să le facem faţă ca părinţi (şi, aş putea spune, chiar şi copii fiind) sunt extreme, necesitând foarte multă atenţie şi foarte multă rugăciune, pentru a cunoaşte ce avem de făcut dacă dorim să ascultăm de Dumnezeu în acest domeniu al vieţii. Continue reading
